Povestioara

O splendida poveste…

Doi barbati, ambii grav bolnavi, ocupau aceiasi incapere dintr-un spital. Unuia dintre ei i se ingaduise sa se ridice din pat, timp de o ora in fiecare dupa-amiaza, pentru a permite eliminarea lichidului din plamani. Patul sau era alaturi de unica fereastra din camera. Celalalt trebuia sa stea tot timpul intins in pat.

Cei doi au stat de vorba ore-n sir. Au vorbit despre sotiile si familiile lor, despre casele lor, despre munca lor, au depanat amintiri din armata sau din vacantele petrecute.

In fiecare dupa-amiaza, cand cel de la fereastra se ridica, isi petrecea timpul descriindu-i celuilalt ceea ce vede ca se intampla dincolo de geamul ferestrei.Celalalt incepuse astfel, sa traiasca  pentru acea scurta ora zilnica, in care lumea sa era inviata de culoarea si ceea ce se intampla in lumea de afara.

Fereastra dadea intr-un parc cu un lac. Rate si lebede se jucau in apa, in timp ce copii se jucau cu barcutele. Tinerii indragostiti mergeau mana-n mana printre flori de toate culorile, in timp ce in departare, se ghicea prezenta orasului.

Pe masura ce omul de la fereastra descria in detaliu toate acestea, cel din pat inchidea ochii, imaginandu-si aceasta scena pitoreasca. Intr-o dupa-amiaza calda, omul de langa fereastra descrise o parada trecand. Desi celalalt nu putea auzi orchestra, putea insa, cu ochii mintii, sa vada ceea ce celalalt descria cu atat de multe detalii sugestive. Si asa trecura zile, saptamani si luni.

Intr-o dimineata, venind asistenta de serviciu, pentru a le aduce apa pentru a se spala, aceasta gasi trupul lipsit de viata al omului de langa fereastra, care se savarsise in pace, in timpul somnului. Femeia se intrista si chema personalul pentru a lua corpul neinsufletit. La vremea cand considera potrivit, celalalt ceru ca, daca se poate, sa fie mutat langa fereastra. Asistenta fu bucuroasa sa-i indeplineasca dorinta si dupa ce se asigura ca totul este cum se cuvine, il lasa singur.

Incet, greu si dureros, reusi sa se ridice in capul oaselor, pentru a vedea, pentru prima data, cu ochii sai, lumea de afara. Incordandu-se, se intoarse apoi spre fereastra de langa pat. Si in fata ochilor vazu un zid gol.

Omul o intreba pe asistenta  cum putuse vedea fostul coleg de camera, care-i descrisese atat de multe minunatii vazute pe fereastra. Asistenta raspunse ca omul era orb si nu putuse vedea nici macar zidul gol. Si, adauga ea, ” poate ca a vrut doar sa va incurajeze pe dvs.”

Epilog:

Este o imensa bucurie in a-i face fericiti pe ceilalti, in ciuda greutatilor propriei existente. Impartite cu altii, supararile se injumatatesc, in timp ce bucuriile se dubleaza.

Daca vrei sa te simti bogat, atunci ia aminte la lucrurile pe care le ai si pe care nu le poti cumpara cu bani.

Astazi este un dar, de aceea este numit ” PREZENT”!

Anunțuri

2 gânduri despre “Povestioara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s