Picaturi de ploaie

Seara…pustiu.

Plimbare…spre nicaieri.

Frig, sufletul inghetat, dar inima calda. O ploaie rece de toamna a aparut de departe. Nu m-a alungat. Nu asta si-a dorit. Nici n-am vrut sa fug,  sa o dezamagesc – am ramas, neclintita din locul unde m-a surprins.

Era rece, ma uda, dar nu-mi pasa. Am renuntat la umbrela, am lasat-o sa-mi inunde sufletul, inima, mintea.

Imi placea, ma spala de durere, amaraciune si tristete, acesti musafiri  nedoriti ce-si instalasera corturile in interiorul sufletului meu. Au venit pe neanuntate si mi-au batut la usa. N-am apucat sa reactionez, m-au luat prin surprindere, iar acum nu mai vor sa plece. Ploaia ii mai scutura, sa ma lase in pace, sa-si caute alta gazda, eu sunt neprietenoasa.

Dar se incapataneaza sa ramana, nu vor sa plece, singura scapare pana la urma, cred, este sa plec eu. Dar unde? Ploaia nu ma poate primi si ea e musafir pe aceasta lume. Marea e prea trista acum ca sa-mi deschida usa, padurea e infricosatoare, mi-e frica sa merg la ea, cu toate ca e foarte primitoare. Ninsoarea, mai e pana sa vina acasa de departe.

Deci…unde?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s