Peripetii

Ufff, am atatea de povestit ca nici macar nu stiu cu ce sa incep. Dar zic sa incep totusi cu dreptul si sa povestesc amintirile frumoase din vacanta asta, pana acum.

Asadar, am scapat de stresiune si spre surprinderea mea…sunt integralista. Da, da, da…felicitati-ma ca merit! :)))

Vazand rezultatul asta, am zis sa incep treaba. Treaba aia cu distractiile, soare, cald…doar e vacanta, ce mama naibii! Asa ca, am lasat in spate munca, supararile, praful din Bucuresti si am fugit la mare. O vacanta bine-venita, am muncit destul anul asta. M-am organizat cu ceva lume sa mergem impreuna pe litoral, doar n-aveam de gand sa ma duc sa ma benchetuiesc singura.

Toate bune si frumoase, vine in sfarsit si ziua plecarii. Hmmm, eram happy, happy, joy, joy…dar bineinteles ca asta era doar linistea ce prevestea furtuna. Habar n-avem ce peripetii ma asteapta. Incep incet, incet sa-mi strang catrafusele si dupa ce le-am asezat de 100 de ori si tot de 100 de ori le-am scos si le-am imprastiat in ideea de a reduce cat mai mult din ele, intr-un final am ajuns doar la doua genti infernal de grele. Ma uitam la ele cu strangere de inima, pentru ca stiam ca eu aveam sa le car si incepeam sa le desfac din nou, sa mai las din ele, dar degeaba…n-am avut incotro, asa ca m-am ales cu doua genti de carat de toata frumusetea. Nu de alta, dar daca e canicula, sau vine vreo furtuna, vreo ninsoare, vreun tsunami trebuie sa fii pregatit. Le pun frumos intr-un colt, iar ele asteptau cuminti trecerea orelor pana cand vor fi duse departe din acel loc.

Urmatoarele cateva ore, in loc sa ma odihnesc pentru ca ma astepta un drum lung, am chefuit. Trebuia sa-mi fac incalzirea de acasa. Si cum se putea altfel, decat in familie…mai ales cand mezina face 20 de ani? Interzis sucuri, apa, tigari si toate alea si play rivalitatii. Si uite asa…pe la 3:00 camera se invartea cu mine si eu cu ea, pamantul avea glume in program si-mi tot fugea de sub picioare. Asa ca m-am gandit  ca singura mea alinare era in bratele fidelului meu prieten…patul!

Peste vreo ora, alt prieten de nadejde, dar pe ”  vorbele”  caruia nu pun mare pret a inceput sa taraie in urechile mele,  enervat fiind ca dormeam ca o putoare. Foarte insistent de altfel si stresant de cand il stiu, nu s-a lasat pana n-a vazut ca-mi  sclipesc ochii din nou, de data aceasta de amorteala si panica, pentru ca erau mari sanse sa pierd trenul.

Ma ridic cu greu  din bratele calduroase ale patului meu, fug repede in dus sa ma trezesc si sa-mi dau jos stratul de jeg acumulat in timpul somnului. Cand ies din baie, ma uit cu stupoare la ceas. Era 5:00, iar eu nici n-aveam trenul la 5: 45. Ma imbrac repede, mai scot din bagaj cate ceva si ma pun pe sunat taxi-uri. Nu stiu cum dracu` se face ca de fiecare data cand ai urgent nevoie de unul, ori sunt ocupate, ori nu raspunde nimeni, ori nu vin. Asta aveam sa patesc eu in dimineata aia. Scoteam flacari pe nas de nervi si ma uitam din secunda in secunda la ceas, realizand ca timpul imi era un mare dusman in momentul ala. Pana cand, intr-un final, s-a gandit cineva sa-mi raspunda la telefon si sa-mi trimita o masina. Cobor cat pot de repede, urc in masina si il rog pe sofer sa ma duca cat de repde poate la Gara de Nord, pentru ca sunt in intarziere. Dar el imi zice foarte calm: ” Stai linistita ca prinzi trenul!” si parca numai in ciuda mea mergea numai cu 50-60. Eram intr-o continua panica, ma uitam disperata cand la ceas, cand la sofer si ma termina psihic calm-ul si nepasarea lui. WTF? Oprea la fiecare semafor! Imi venea sa sar peste el si sa preiau eu volanul…ma calca pe nervi omul asta. Intr-un final, ajungem si noi in gara, la 5: 40. Mai aveam fix 5 minute sa-mi cumpar bilet si sa-mi rup gatul pana la peron.

Bineinteles ca evenimentele n-aveau sa se termine aici. Ma duc la casa si evident, ma trimite in alta parte. Cand ajung acolo…coada! Offff, era clar ca cineva nu ma vroia dusa la mare anul asta. Ma bag in fata, cer bilet….si colac peste pupaza…aflu ca trenul are intarziere jumate` de ora. Wow!!! Sa fie asta norocul meu sau cineva chiar se juca cu nervii mei? Iau biletul dezamagita si ma indrept spre peron. Si stau…si stau…si stau!!! Si cum rabdarea este unul din marele mele defecte, am inceput sa fac ture prin gara: lasa  bagaj, ridica bagaj, cara bagaj….faceam muschi, ce dreaq!

Stateam cu ochii pe panoul ala mai ceva ca la o icoana, cand…cele 30 de minute s-au facut 60, 90, 120. Incepusem sa-mi pierd rabdarea complet, lumea din jur injura ca la usa cortului, iar eu, bine-merci ma pun pe bagaje si astept. Cand, dupa 2 ore de chin, in sfarsit se afiseaza linia la care soseste trenul.

Va urma…

Anunțuri

6 gânduri despre “Peripetii

  1. in fine, nici nu am ce sa zic…doar ca de abia astept sa plec in strainatate cat mai curand

  2. tu ai impresia ca traiesti intr-o tara normala? trebuia sa mergi la amiaza, ca doar atunci ajunge… Si la ce cai ferate exista la noi….mi-ar fi frica sa merg cu trenu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s